Doi ochi carpui priveau in fiecare dimineata cum bunicul se indeparta pe bicicleta lui de acasa. Ce mister! 2 roti cat mine de mari, se invart la unison si il poarta pe bunicul meu. Il duc dimineata de acasa si seara il aduc inapoi.
Dupa-masa il asteptam entuziasmata pe bunicul sa se intoarca. Stiam ca are sa ma aseze pe sa si ma va duce acasa pe bicicleta cu piciorusele fluturand in aer.
Cand am mai crescut, cat sa ating ghidonul stand langa Tohanul bunicului meu, au inceput si lectiile de pedalat. Inca nu ajungeam la sa, dar fiind o bicicleta de dama, puteam sa pedalez privind drumul cand peste ghidon, cand pe sub el.
Apoi si varul meu mai mare era un tanar posesor de un Tohan negru si ma tineam scai de el sa imi dea si mie 10 minute bicicleta sa ma plimb pe ulitele satului copilariei mele. Eram asa de incantata ca puteam sa manui grozavia mai mare ca mine!
Imi doream asa mult sa am bicicleta mea, ca m-am gandit ca daca le arat bunicilor cat de bine ma descurc pe o bicicleta asa mare, o sa imi faca si mie cadou una. I-am chemat in ulita cu mic si mare (pe bunicii, varul meu si vecinii). Am luat bicicleta varului meu si a inceput demonstratia. La plecare n-am avut nici o problema, ulita era usor in panta, dar la intoarcere pedalatul era mai dificil in rampa. Eram determinata sa le arat ca pot. Eram mandra ca puteam. N-am observat o piatra din drum si roata bicicletei s-a proptit in ea dezechilibrandu-ma. Bicicleta s-a culcat brusc la pamant si eu am sarit peste ea si am aterizat in fata ei in picioare. M-am inrosit toata. Am cules bicicleta si mi-am continuat demonstratia. Cand am ajuns langa ei le-am zis: "Nu-i asa ca merit o bicicleta? Nici pietrele din drum nu ma opresc!"
Urmatoarea vacanta de vara ma astepta prima mea bicicleta: un Pegas portocaliu.
Pegasul portocaliu m-a purtat multe veri la rand pe dealurile care inconjurau satul bunicilor mei.
De atunci au trecut ceva ani, in care am si uitat de aceasta bucurie. Pegasul meu portocaliu l-am dat unui copil de prin vecini in a carui privire am recunoscut acelasi entuziasm pe care l-am avut si eu copila fiind.
Acum mi-am redescoperit bucuria plimbarilor - am o bicicleta imprumutata cu care pot sa ma plimb din cand in cand.
Dupa-masa il asteptam entuziasmata pe bunicul sa se intoarca. Stiam ca are sa ma aseze pe sa si ma va duce acasa pe bicicleta cu piciorusele fluturand in aer.
Cand am mai crescut, cat sa ating ghidonul stand langa Tohanul bunicului meu, au inceput si lectiile de pedalat. Inca nu ajungeam la sa, dar fiind o bicicleta de dama, puteam sa pedalez privind drumul cand peste ghidon, cand pe sub el.
Apoi si varul meu mai mare era un tanar posesor de un Tohan negru si ma tineam scai de el sa imi dea si mie 10 minute bicicleta sa ma plimb pe ulitele satului copilariei mele. Eram asa de incantata ca puteam sa manui grozavia mai mare ca mine!
Imi doream asa mult sa am bicicleta mea, ca m-am gandit ca daca le arat bunicilor cat de bine ma descurc pe o bicicleta asa mare, o sa imi faca si mie cadou una. I-am chemat in ulita cu mic si mare (pe bunicii, varul meu si vecinii). Am luat bicicleta varului meu si a inceput demonstratia. La plecare n-am avut nici o problema, ulita era usor in panta, dar la intoarcere pedalatul era mai dificil in rampa. Eram determinata sa le arat ca pot. Eram mandra ca puteam. N-am observat o piatra din drum si roata bicicletei s-a proptit in ea dezechilibrandu-ma. Bicicleta s-a culcat brusc la pamant si eu am sarit peste ea si am aterizat in fata ei in picioare. M-am inrosit toata. Am cules bicicleta si mi-am continuat demonstratia. Cand am ajuns langa ei le-am zis: "Nu-i asa ca merit o bicicleta? Nici pietrele din drum nu ma opresc!"
Urmatoarea vacanta de vara ma astepta prima mea bicicleta: un Pegas portocaliu.
Pegasul portocaliu m-a purtat multe veri la rand pe dealurile care inconjurau satul bunicilor mei.
De atunci au trecut ceva ani, in care am si uitat de aceasta bucurie. Pegasul meu portocaliu l-am dat unui copil de prin vecini in a carui privire am recunoscut acelasi entuziasm pe care l-am avut si eu copila fiind.
Acum mi-am redescoperit bucuria plimbarilor - am o bicicleta imprumutata cu care pot sa ma plimb din cand in cand.
10 comentarii:
pe cand pasul urmator?
o "mobra" rosie? :D
Daca ai redescoperit si bucuria ... iti mai urez odata succes la o bicicleta rosie.
@gicuta13
Hehehe, mobra e pentru alt concurs :)
@Norica
Asa sa fie!!! :)
Nu stiam ca ai asa talent la scris.
Bravo.
Vlad
Dap, talentata Claudita, si nu numai la scris :P "Succesuri" la bicla! :*
Pegasul portocaliu as putea spune ca e o amintire comuna (si probabil a inca multora :-) ), desi la mine a mai fost o bicicleta mica ruseasca inainte, cu marea proprietate ca avea cauciucuri pline si nu facea niciodata pana :-D
Cred ca cei cu Bicla Rosie ar trebui sa puna criteriu pe langa acest Blog si un test de entuziasm fata de mersul pe bicicleta...
Nu pot carcoti in fata acestor sentimente...
Esti bogata, chiar daca ai bicicleta imprumutata...
autoarea in avantul liric a uitat sa ne spuna de primele 34 de vanatai.restul nu se pun ca devine experienta.
adevarul e ca pe dealurile unde ti-ai petrecut tu copilaria nici nu puteai sta departe de bici, era un must! daca castigi bicicleta rosie trebuuie sa mergi cel putin o saptamana pe acolo :)
Trimiteți un comentariu