Poveste - perspectiva lor

Incredibil cum poti traversa intr-o zi strada si sa ti se schimbe neasteptat viata. Erau fericiti impreuna. Nu puteai sa treci pe langa ei pe strada, fara sa zambesti in sinea ta si sa te gandesti ca exista un colt fericit pentru acei doi si o raza de speranta incoltea in sufletul tau: exista pentru toti un loc fericit. Radiau. Un singur cuvant, o singura privire, un zambet, o atingere. Pentru ei era suficient. Cotidianul nu parea sa ii indeparteze. Bucuria lor era in stralucirea din ochii celuilalt. Dar cum in orice poveste de dragoste, euforia dispare pe nesimtite... te trezesti intr-o zi uitandu-te la persoana de langa tine si intrebandu-te unde s-a pierdut. Distanta creste. Trecutul revine. Povestea se repeta. Decizii luate gresit, impulsuri nestapanite, furii inabusite, gelozii ascunse, intrebari neraspunse... inertia ii ducea mai departe. El nu mai vorbea. Nu pentru ca nu avea ce spune, dar pentru ca i se parea banal orice gand ii venea in minte. Ea nu mai asculta. Zambetele s-au rarit, saruturile pe frunte au disparut. Ea s-a intristat, el a renuntat sa mai lupte. Au renuntat amandoi. Pana si asta au facut-o impreuna, unul alaturi de celalalt, pentru ca fiecare credea ca celalalt a renuntat.

Poveste: Inceputul - continuare

Forfota. Galagie. Claxoane. Miros de esapament. Imbranceli. Voci. Muzica amestecata cu huruitul motoarelor. Cam asa s-ar descrie drumul spre servici, dimineata. E o zi ca oricare alta, in care te-ai trezit putin prea tarziu, ai zabovit putin prea mult in baie, ti-ai sorbit pe indelete cafeaua si cand ai privit ceasul ai vazut cat de mult urmeaza sa intarzii. Dar nu te stresezi, azi ai o zi usoara. Zambesti. Mergi agale pe troatuar, te gandesti: o noua zi de munca, aceeasi rutina. Nu aveai de unde sa stii, ca azi, intr-o zi ca oricare alta, urma sa ti schimbe rutina. Astepti la semafor culoarea verde. Pe partea cealalta a strazii astepta, pierduta in multime, ea. Ai mai vazut-o la acelasi semafor, la aceeasi ora. O vedeai si treceai mai departe. Dar azi, cand va trece pe langa tine, va zambi atat de incantator, ca nu vei mai uita zambetul acela toata ziua. Vei astepta cu nerabare ziua ce va urma, semaforul unde o vei intalni pe trecerea de pietoni.

Asa a aparut ea si a bulversat toate regulile dupa care traiai linistit. Ea a adus un strop de veselie in viata ta, a dat intensitate culorilor din jurul tau. Ai iubit-o ca un nebun... si acum?

Poveste - perspectiva ei

Dimineata m-a trezit ciripitul pasarelelor. E o zi minunata azi. E clad, e vara, e placut. Orasul freamata, e forfota mare, galagie, oameni peste tot. Imi place. Ador zarva asta. Ador orasul asta. Imi amintesc de plecarea la munte, cu el... doar noi doi, in pustietate. Linistea specifica locului, era apasatoare pentru mine, nu puteam sa imi aud nici macar gandurile. Paradoxal. Nu puteam sa adorm. Prea multa liniste. Nu se auzea nici un scartait de roti sau un claxon sau vreun trecator grabit injurand. Toate astea fac parte din farmecul unui oras care continua sa ma fascineze.

Ma indrept in pas usor spre casa. Si totusi mi-a placut la munte. Avea un suras copilaresc care ii lumina ochii. Mi-a povestit cu entuziasm din traznaile pe care le facea cand era copil. Apoi a tacut. Si tacerea aceea, m-ar fi deranjat, dar parea firesc sa stam unul langa altul, pe malul lacului, fara o vorba, privind in zare si tinandu-ne de mana. Acum tacerea lui ma intristeaza.

Pe strada copii se joaca sotron, pe trotuar doua fetite sar coarda, chicotind si imbrancindu-se. Ce bine era sa fi fost in locul lor... M-am oprit in fata porti sa scot cheile din geanta. Ridic privirea si vad o floare alba prinsa de ea. E de la el... iar el in continuare nu-mi spune nimic.

Poveste - din perspectiva lui

Este cald afara si totusi suportabil, mai mult umezeala ma deranjeaza. Stau in fata portii, rezemat de stalp si cu capul plecat in pamant. Ma gandesc daca o sa imi raspunda, oare ce am sa ii spun. Mai astept... Oare o sa imi amintesc tot ce vroiam sa ii spun. Oare atunci o sa aiba vreo noima toate vorbele care imi vor iesi pe gura? Ma intreb daca ideile vor parea la fel de coerente, o data ce ea sa o se uite la mine cu privirea ei cruda si cu o evidenta nerabdare: "Zi o data ce ai de zis, ca n-am timp!" Nu o sa mai pot sa ii spun nimic. In zece cuvinte grabite nu pot sa o fac sa inteleaga. Oricum ma uraste. De fapt, ma iubeste, dar este prea furioasa si nu stie; si cand stie, nu recunoaste. Invart in mana floarea care i-am adus-o. De la caldura, petalele de pe margine incep sa isi schimbe culoarea. Imi scot o tigara, o invart intre degete si ma uit la ea. "Tutunul dauneaza grav sanatatii." ... si ELE oare nu?