Dimineata, in drum spre servici... pe doua randuri asteptam la semafor sa se faca verde. In dreapta mea o tanara domnisoara la volan. Dupa intersectie, ca sa iti pastrezi banda trebuie sa tragi usor de volan spre dreapta. Domnisoarei ii era greu sa miste volanul, asa ca m-a impins pe contrasens... macar daca punea semnal, intelegeam ce vrea. O clacxonez si ea se incapataneaza sa inainteze drept!
M-am enervat. N-ar fi trebuit. As fi putut sa anticipez ... doar era o tanara conducatoare; dar era dimineata. Trag masina in dreptul ei si ma uit la ea:
Eu: "Vrei sa iti arat eu cum se semnalizeaza cand schimbi banda?" - recunosc, sunt rautcioasa.
Ea: "Da' nu vreau!"
Eu: "Dar macar stii ca ai asa ceva la masina?"
Ea: "Nu vreau! Nu te las! Nu vreau..."
Eu: "De semnalizare vorbesc, ca de lasat, am vazut ca nu ma lasi sa trec..."
Ea: "Nu vreau! NUU vreau!!"
Acum imi dau seama ca suna ca o placa stricata... "nu vreau, nu vreau". Si "nu vreau" caracterizeaza multe duduite la volan. Ele nu lasa pe nimeni sa intre in fata lor, blocheaza accesul pe stradute asteptand in coloana sa mai avanseze 10 centimetri, intra pe sens interzis si se cearta cu tine sa le lasi sa avanseze si se mai cearta pentru locul de parcare, argumentand "EU parchez aici! Eu sunt avocata!", apoi parcheaza anapoda cu doua roti pe trotuar, una pe carosabil si cealalta in aer.
2 comentarii:
Cata importanta alocata pentru o ametita care trebuie tratata in categoria: "Ajut-o Doamne sa treaca in dreptul altuia!"
Fufa oricum nu intelege despre ce e vorba in propozitie, chiar daca ar vrea, daramite daca mai si declara ca nu vrea...
Cred ca ti-ai irosit o parte din energia personala incercand sa completez educatia - pe gratis - fara sa-ti dai seama ca fiinta nu poseda asa ceva.
Calamitatile naturale se trateaza ca atare: daca ploua cu grindina, doar nu te apuci sa strigi la nori sa semnalizeze si sa treaca pe banda cealalta...
E drept ca inainte sa-ti verse gheata in cap pina si norii te anunta semnalizind cu niscaiva fulgere ca ar fi bine sa te dai din calea lor.
Concluzie: ai grija de neuronii proprii ca nu sunt regenerabile.
Sindromul apei minerale
Fortam legatura si vorbim despre o muierusca la casa din supermarket: dupa ce reuseste sa afle de la mine ca nu posed bonuri de masa, cu toate ca in cos aveam numai alimente, incerc si eu sa aflu de la ea care este diferenta intre punga (0,5 lei) si sacosa (2,0 lei). Imposibil.
Incepe sa treaca marfa prin fata cititorului de pret. In timp ce eu ma cazneam sa introduc "bunurile" in sacose sau pungi, ma anunta nerabdatoare 386 lei. Continui sa bag in alea de plastic si incep sa procesez datele: ma uit in cos, ma uit la afisaj, ma incearca un vag sentiment de jena si in final ii zic: "La ce am eu in cos nu poate sa coste 386 lei".
Usor iritata incepe sa-mi enumere produsele mai scumpe: 10 lei, 13 lei, ll lei....
Intru-un final imi cere inapoi o sticla de apa minerala.
Eu: ai marcat 130 de sticle, nu-i asa? Ea: da.
S-a rezolvat problema pe loc, fara scandal, in liniste si am scapat numai cu 200 lei la plata.
Intretimp imi aduc aminte ca a fost incarcat si sotul meu, e drept numai cu 6 sticle, mi-a povestit si o prietena ca a platit 600 lei pe cateva sticle de apa...
... in magazine diferite.
Se pare ca este noul sport national de fraierit clienti.
Daca nu ai calculatorul in cap sa estimezi cat de cat cam ce ai in cos, te taxeaza cu nonsalanta...
Daca nu te prinzi, te duci cu marfa fericita ca ai scapat, daca te prinzi, ti se prezint niste scuze acolo (eventual).
Ce sa reclami la o adica? A gresit omul, dar se remediaza...
Problema e cand duduia este mai modesta la plusare, iar tu nu-ti dai seama de ce platesti mai mult cam la aceeasi cantitate de cumparaturi.
Iar s-au scumpit alimentele!
Trimiteți un comentariu